Injectarea peridurală în medicina durerii

Injectarea peridurală în medicina durerii

În medicina durerii scopul procedurii de “block” peridural este blocajul structurilor nervoase care transmit impulsurile dureroase. Acest blocaj neuronal poate fi diagnostic sau terapeutic și se iau toate măsurile să se evite anestezia măduvei spinării sau penetrarea în lichidul cefalo-rahidian. Trebuie diferențiată din start peridurala din anestezie cu cea facută în terapia durerii.

În anestezie, cel mai frecvent după criterii anatomice, se introduce acul pe mijlocul spatiului intervertebral – între doua apofize spinoase (vezi nr. 2 din figură). Apoi se injectează un volum mare de substanță anestezică care să cuprindă și să se răspândească la cât mai multe segmente de măduvă și rădăcini spinale care deservesc aceea parte a corpului uman unde este necesară anestezia în vederea operației.

Spre deosebire de peridurala clasică din anestezie, peridurala din terapia durerii are un alt scop, ea țintește o radăcina spinală și segmentul de maduvă aflat lângă hernia de disc care produce durerea si simptomatologia neurologică. Calea de acces este diferită, se face de regulă transforaminal (vezi nr.1 din figură), adică prin partea laterală a coloanei între pedunculii cerebrali. Se face numai în condiții de maximă siguranță cu asistare radiologică și vizualizare directă a acului sau cateterului. Aparatul radiologic se foloseste pentru că este dificil de ajuns în acest spațiu, calea de acces este dificilă și zona este delicată, întotdeauna existând pericolul de a înțepa măduva și rădăcinile nervoase. Deasemenea, cockteilul antiimflamator și analgezic este diferit de cel din anestezie. Medicația este atent dozată, conține și un anestezic (ca să nu doară), este injectată într-un volum mult mai mic chiar în zona ținta și de interes terapeutic. Tocmai pentru a asigura maximum de eficiență se verifică mai întăi sub fluoroscopie și cu substanță de contrast faptul că medicația se va administra 100% la locul dorit și nu se pierde nimic.

Aceste condiții de tehnică intervențională și măsurile de precauție menționate permit posibilitatea de a lăsa pacientul acasă la cateva ore după procedură cu recomandarea de a nu conduce sau manevra vehicule sau utilaje în următoarele 24 de ore.

*Notă: Imaginea titlu prezintă mai multe modalități de a pătrunde în spațiul peridural – care este cunoscut și sub denumirea de spațiul epidural. În legătură cu aceste posibilități terapeutice precum și indicațiile lor vom reveni în articole viitoare.