Acupunctura – aspecte introductive

Acupunctura – aspecte introductive

Acupunctura este o formă de tratament care se bazează pe introducerea unor ace subțiri prin piele în așa numitele puncte de acupunctură (în latină “acus” și “punctura”) cu scopul de a ameliora durerea sau simptomatologia unor boli. Ea este probabil cea mai frecventă formă de terapie complementară.

Tradiţional, acupunctura este parte a Medicinei Tradiționale Chineze (MTC) și înglobată în teoriile filozofice naturaliste compatibile cu taoismul și confucianismul. Filozofia chineză desprinzându-se de supranatural şi-a creat un sistem medical care să raspundă nevoilor sale sociale. “Medicina Clasică a Împaratului Galben” este “primul tratat” de medicină tradițională chineză și acupunctură care face trecerea de la supranatural la “rigurozitate stiințifică” – apar conceptele de diagnostic şi tratament care operează cu noţiuni ca “Yin/Yang” şi “Qi”.

Toate lucrurile din natură interacționează între extremele Yin și Yang, “Tao” este omniprezent și forța creatoare, continuitatea, izvorul transformărilor din natură. Yin și Yang sunt opozante și în același timp se completează reciproc într-un proces dynamic. Yin și yang se regăsesc și în corpul uman iar fluxul energetic se concretizează în Qi care circulă în meridiane.

Conform cu tradiția medicală chineză etiologia bolilor se regăsește în cauze externe (climatice) sau interne ale organismului. Cauzele externe sunt reprezentate în special de factori de mediu care acționează și slăbesc organismul, pătrund în interior și perturbă Qi-ul din organe și sisteme. Clasic factorii climatici sunt: vântul, frigul, caldura, uscăciunea și umezeala. Factorii interni care dezechilibrează energia vitală, sunt nutriția inadecvată, excesele sexuale și stressul emoțional. Acupunctura poate reechilibra acestă disfuncționalitate energetică, și poate restabili fluxul Qi-ului.

În prezent, se fac eforturi de a se aduce vestul și estul împreună într-un model integrat care să studieze punctele acupunctură prin perspective anatomice, fiziopatologice și etiopatogenice moderne. Au fost studiate și puse la punct noi metode: electroacupunctura și laseroterapia. Este important să știm că acupunctura nu poate înlocui medicina clasică, o poate doar completa.

Dacă ar trebui să caracterizăm acupunctura – trasătura ei definitorie este folosirea acului pentru a înțepa țesuturile moi cu un scop terapeutic. Efectul unui tratament este de mică intensitate dar este unul cumulativ, de aceea este nevoie de mai multe ședințe. Acul și leziunea indusă în țesuturile puncționate activează reacții înnăscute de autovindecare și de normalizare a homeostaziei organismului. Una din cele mai frecvente utilizări o constituie disfuncțiile musculo-scheletale urmate apoi de disfuncțiile neurovegetative, imunologice și alergice, paleta terapeutică este însă limitată.

Răspunsul la terapie este unul individual, succesul depinde de severitatea leziunii sau a bolii de tratat și de capacitatea de vindecare a organismului (un organism mai tânăr răspunde mai bine la terapie decât un batrân împovărat de multiple boli cronice).