Cum se transformă o durere temporară într-o durere patologică?

Cum se transformă o durere temporară într-o durere patologică?

Durerea este bine cunoscută oricărui individ și are un rol de apărare și protecție împotriva unei agresiuni sau leziuni, favorizând refacerea țesuturilor și organelor. Dispariția durerii de multe ori semnaleză și vindecarea organismului. 

Situații în care o boală, un traumatism sau o operație nu se vindecă în timp util crează organismului probleme și agravează evoluția acestor boli. Între aceste complicații se numară și transformarea durerii inițiale (“normale”) din boala respectivă într-o durere cronică, patologică și refractară la tratament.

Există riscul transformării durerii obișnuite într-una anormală, care nu mai ține cont de cauzele care au declanșat-o și intră în sistemul nervos central unde își schimbă caracteristicile. Nervii respectivi devin hiperexcitabili și hipersensibili, ba chiar își modifică structura anatomică pentru a putea transmite și amplifica transmiterea durerii. Un exemplu în acest sens, bine cunoscut de toată lumea, este faptul că sportivii și culturiștii cu timpul dezvoltă o hipertrofie și o crestere a masei musculare care să-i ajute să facă față eforturilor.

Un fenomen asemanător, numit neuroplasticitate, se întâmplă și în cazul structurilor nervoase care în aceste condiții își cresc și modifică sinteza de neuroproteine și neurotransmițători. Acesta este substratul transformării durerii normale într-o variantă patologică. Prin definiție, o durere care persistă mai mult de 3-6 luni este cronică.

Pericolul îl reprezintă persistența unor stimuli dureroși de intensitate mare sau o stare/boală inflamatorie incomplet vindecată, cauze care contribuie la dezvoltarea unui fenotip de tip neuropatic. O caracteristică importantă este că mecanismul de facilitare a stării de sensitivizare dureroasă (centrală) este indus și de sistemul imunocompetent intra-spinal (macrofage, microglie, astrocite, celuleT). Aceasta explică implicarea sistemelor autoimune (înăscute sau dobândite) în generarea unui sindrom dureros cronic, patologic.

Zestrea genetică de la părinți și rude, reflectată în genomul fiecărui individ, influențează răspunsul oricărei persoane la durere. Factori importanți în ecuație sunt gravitatea leziunii și intensitatea durerii la care se adaugă și rolul important jucat de calitatea tratamentelor aplicate și de capacitatea fiecarei persoane de a se adapta și a reacționa la durere. Rezultatul final al complexitatii sistemelor biologice genomice sau adaptative, adanc integrate în fiziopatologia și procesarea durerii, explica dificultatea tratamentului eficace al durerii.